blog_logo
gnoriste_logo
call_logo

ABDOMINOPLASTIE



Abdominoplastia (cunoscută şi sub numele de chirurgia plastică a abdomenului sau  tummy tuck) este intervenţia chirurgicală cu ajutorul căreia se corectează laxitatea tegumentară de la nivelul abdomenului. În paralel, se excizează excesul de grăsime din partea anterioară şi laterală a abdomenului, efectuându-se de asemenea îngustarea şi întărirea peretelui abdominal.   

Ce probleme pot fi corectate prin abdominoplastie  

Se recomandă abdominoplastie în următoarele cazuri:
•    Mare laxitate tegumentară a pielii abdomenului ca urmare a unei sarcini sau a  pierderii mari în greutate.
•    Laxitatea pereţilor abdominali, adică a muşchilor care creează peretele abdominal, precum şi rezistenţa scăzută a peretelui abdominal.
•    Vergeturi în zona subombilicală.
•    Cicatrice verticale, în zona subombilicală.




Procedura de abdominoplastie

Procedura presupune îndepărtarea excesului de piele şi ţesut adipos din zona subombilicală. Pentru aceasta, se face o incizie orizontală în partea inferioară a abdomenului, în locul acoperit de lenjeria de corp.  Prin această incizie, pielea şi grăsimea sunt dezlipite de pe muşchii abdominali până sus, aproape de sâni. 

După aceea, este dezlipit şi ombilicul. Pielea este întinsă în jos şi se îndepărtează excesul tegumentar în acelaşi timp cu excesul de grăsime care se află sub piele.  

Muşchii abdominali sunt apoi suturaţi, astfel încât să se restrângă peretele muscular, întărindu-se linia mediană.
După îndepărtarea excesului cutaneo-grasos, chirurgul suturează zona inferioară a abdomenului, precum şi zona ombilicului, pentru repoziţionarea acestuia în locaţia iniţială.  

Procedura trebuie efectuată  într-o sală de operaţii.
Se poate face sub anestezie generală sau epidurală.  
Şederea în clinică este de obicei de aproximativ 24 ore.

Postoperatoriu

Timp de o lună după operaţie este obligatorie purtarea unui corset, care va aplica presiune asupra peretelui abdominal. A doua zi după operaţie puteţi să vă mişcaţi prin casă, dar revenirea la locul de muncă se va face de obicei după aproximativ 4 zile, dacă este vorba de o ocupaţie ce nu implică efort fizic deosebit. În cazul în care este vorba de muncă fizică, perioada de recuperare este de aproximativ 2-4 săptămâni.



κοιλιοπλαστικη

Alte informaţii privind abdominoplastia  

Abdominoplastie şi durere

În ciuda părerilor preconcepute a majorităţii oamenilor, chirurgia plastică a abdomenului nu este o procedură deosebit de dureroasă. Majoritatea pacienţilor nu se plânge de vreun disconfort deosebit, dar dacă acesta totuşi apare, poate fi foarte bine ţinut sub control  cu analgezice obişnuite.

Lipoabdominoplastia – Abdominoplastie şi Lipoaspiraţie  

Abdominoplastia poate fi însoţită de lipoaspiraţie, caz în care vorbim de lipoabdominoplastie. În această situaţie, rezultatele sunt mult mai bune. Prudent este ca fiecare abdominoplastie să fie însoţită de lipoaspiraţie. Chirurgul plastician nu trebuie să aibă ca scop doar eliminarea excesului de piele, ci şi remodelarea zonei abdominale. De cele mai multe ori, nu este vorba numai de o laxitate tegumentară, ci şi de un exces de grăsime în regiunea abdominală şi în jurul acesteia. Este de preferat ca medicul să combine cele două proceduri.   





Mini-abdominoplastia

În cazurile în care există o laxitate tegumentară redusă, concentrată mai ales în zona subombilicală, lipoaspiraţia poate fi însoţită de o mini-abdominoplastie. Desigur, nu toate cazurile sunt adecvate pentru mini-abdominoplastie, tot aşa cum nu toate cazurile pot fi tratate cu abdominoplastia clasică. Chirurgul plastician trebuie să aibă experienţa şi cunoştinţele necesare pentru a decide procedura potrivită pentru fiecare caz în parte.

Mini-abdominoplastia are următoarele avantaje:  

•    Incizia poate fi plasată mult mai jos  
•    Nu este necesară modificarea poziţiei ombilicului şi  
•    Inciziile au dimensiuni mai mici.
Pe de altă parte însă, nu se poate corecta laxitatea tegumentară a abdomenului mai sus de ombilic. Din această cauză, procedura este recomandată atunci când zona amintită nu suferă de laxitate tegumentară.  



διαφορες κοιλιοπλαστικης - mini κοιλιοπλαστικης

Semne după abdominoplastie

Cicatricele intervenţiei chirurgicale de abdominoplastie se estompează cu timpul. Nu dispar niciodată în întregime, dar se află într-o zonă acoperită de lenjeria intimă sau de costumul de baie.






Rezultatele Abdominoplastiei  

Rezultatele sunt vizibile pentru mulţi ani, dacă persoana în cauză nu se îngraşă şi nu rămâne însărcinată. Posibilitatea unei sarcini nu este o problemă, ci implică doar faptul că va reapărea un anumit grad de laxitate tegumentară. Rezultatele abdominoplastiei sunt spectaculoase, pentru că, de cele mai multe ori,  abdomenul devine plat