blog_logo
gnoriste_logo
call_logo

LIFTING FACIAL (RITIDECTOMIE)




Ce este liftingul facial?

Liftingul este procedura ce are ca scop corectarea aspectului lăsat al pielii feţei pe de o parte şi a ridurilor mari pe de altă parte. Practic, este singura modalitate eficientă de corectare a laxităţii tegumentare.    


Cum se desfăşoară procedura de lifting facial?

Procedura de lifting facial poate fi efectuată cu anestezie locală sau totală, în funcţie de dorinţele pacientului. Chirurgul plastician face câteva incizii în zona cu păr a scalpului, în partea anterioară şi posterioară a urechii, ale căror urme se estompează cu trecerea timpului.

Chirurgul desprinde apoi pielea pe o porţiune destul de întinsă pentru a o ridica într-o poziţie nouă, mai dreaptă. De obicei acest lucru nu este de ajuns, fiind nevoie şi de o ridicare a ţesuturilor de sub piele. Trebuie să înţelegem faptul că dacă pielea feţei s-a lăsat, de obicei nu s-a lăsat singură, ci a antrenat şi ţesuturile de dedesubt. Prin urmare, îndepărtarea pielii în exces nu este de ajuns.





În funcţie de procedura aplicată ţesuturilor subcutanate, există mai multe tehnici de abordare. Aceste tehnici chirurgicale sunt cunoscute sub numele de  lifting facial cu decolare profunda smas, pregătire şi decolare profunda smas, SMASectomie (Smasectomy),  lifting subperiosteal, lifting facial cu tehnica MACS (Minimal Access Cranial Suspension Lift) şi altele.  

Chirurgii plasticieni care se ocupă cu liftingul facial aleg tehnica chirurgicală pe care o vor aplica în funcţie de particularităţile fiecărui caz. Tehnica de lifting aplicată trebuie adaptată la caracteristicile feţei pacientului.

Liftingul se poate combina cu alte proceduri, cum ar fi blefaroplastia, liftingul frontal, inserţia de implanturi, îndepărtarea sau injectarea de grăsime, peelingul chimic, peelingul cu laser şi altele.

Perioada de internare este de obicei de o singură zi. Pacientul poate apoi să se întoarcă acasă.   

De obicei, pacientul nu resimte vreo durere deosebită şi poate să revină chiar din ziua următoare la treburile casnice. În rarele cazuri în care apare un uşor disconfort, acesta poate fi uşor combătut cu analgezice.

Perioada de recuperare diferă de la caz la caz, dar de obicei după 15 de zile cele mai multe persoane care au suferit intervenţii de lifting facial se simt destul de în largul lor pentru a se reîntoarce în mediul lor obişnuit. Pentru unele persoane această perioadă de recuperare este mai scurtă, pentru altele mai lungă. Revenirea la muncă se face de obicei după 15 zile de la operaţie.  




Rezultatele liftingului facial

Rezultatele devin vizibile la aproximativ 2 săptămâni postoperator, când şi pacientul începe să se simtă mult mai bine faţă de cum se simţea înainte.  Rezultatul final se poate aprecia la aproximativ 6 luni de la intervenţie, odată cu vindecarea completă. Asta nu înseamnă că timp de 6 luni persoana în cauză nu va fi prezentabilă, dimpotrivă, va avea un aspect cu mult îmbunătăţit faţă de înainte de operaţie.

Durata efectului depinde de diverşi factori, cum ar fi calitatea pierii şi modul de viaţă (fumat, alimentaţie corectă, oscilaţii în greutate, ş.a.m.d.). Cu toate acestea, rolul principal este jucat de tehnica utilizată pentru intervenţie.

Mini-liftingul (lifting cu intervenţie redusă) este o procedură mai puţin extinsă, dar şi cu rezultate mai puţin impresionante şi cu efecte mai de scurtă durată.  


Când facem lifting facial

Pentru a obţine rezultate satisfăcătoare după un lifting facial, trebuie ca acesta să fie făcut în baza unor aşteptări cât mai corecte. Ameliorarea laxităţii tegumentare a feţei şi a ridurilor mari trebuie să fie obiectivul principal. Dorim să subliniem acest lucru deoarece mulţi văd în lifting o invenţie magică care poate rezolva orice problemă a feţei. Acest lucru nu este adevărat. Liftingul nu poate corecta deteriorarea calităţii pielii, ridurile foarte fine, petele, pistruii şi în general tot ceea ce priveşte calitatea pielii. Pe de altă parte, există multe metode care pretind că pot să corecteze pielea lăsată fără intervenţie chirurgicală. De fapt, până în prezent, metodele non-invazive au efecte foarte neînsemnate sau nu au deloc. În practică, singura metodă eficientă pentru corectarea pielii lăsate este liftingul.  

Un alt mit care circulă este acela că liftingul deformează. Atunci când liftingul este executat corect, nu are loc nici un fel de deformare şi trebuie să ştim că feţele deformare sunt de obicei rezultatul injectării de substanţe de proastă calitate şi nu au nimic de-a face cu liftingul. În plus, la lifting nu se adaugă volum.  


Nu există o anumită vârstă la care liftingul să fie obligatoriu. Este o intervenţie care se face atunci când este nevoie, adică în momentul în care  laxitatea pielii devine foarte pronunţată.


Liftingul se poate face în orice anotimp.

O condiţie prealabilă pentru obţinerea unui rezultat frumos este o alegere corectă a intervenţiei, o alegere corectă a tehnicii chirurgicale de către chirurgul plastician şi, bineînţeles, o intervenţie chirurgicală desfăşurată corect. În aceste condiţii, nu există riscuri de deformare, pacientul putându-se bucura de o faţă mult mai tânără, ce îşi păstrează neschimbate toate caracteristicile.