INDEPĂRTAREA PĂRULUI NEDORIT – EPILAREA CU LASER
Epilarea cu laser este o metodă care a cunoscut o foarte mare răspândire în ultimii ani. Deşi la început era un lux, a ajuns în prezent metoda principală de epilare pentru o mare parte dintre femei.
Răspândirea rapidă a metodei demonstrează faptul că eficacitatea sa combinată cu uşurinţa de aplicare au impus această procedură în mintea femeilor cât şi a bărbaţilor ca fiind una de succes în îndepărtarea părului nedorit, ce reduce în mod permanent reapariţia acestuia.
CUM SE FACE EPILAREA CU LASER
Metoda se bazează pe caracteristica aparatului laser de a emite energie, cu o frecvenţă ce face ca aceasta să fie absorbită selectiv numai de culoarea neagră. Atunci când rădăcina firului de păr este de culoare închisă (epilarea cu laser se face numai în cazul pilozităţii de culoare închisă), energia este absorbită numai de aceasta, ceea ce duce la distrugerea foliculul pilos care se află în jurul rădăcinii. În aceste cazuri, pielea rămâne intactă. Cea mai bună combinaţie ar fi, bineînţeles, fire de păr cât mai negre pe o piele cât mai albă.
Pentru a putea fi deteriorat, firul de păr trebuie să se afle într-un anumit stadiu al dezvoltării sale, cel numit faza anagenă. Deoarece nu toate firele de păr se găsesc în acelaşi timp în aceeaşi fază de dezvoltare, nu toate firele de păr vor fi distruse în timpul unei şedinţe. Acest fapt duce la repetarea procedurii. Procedurile se repetă o dat la 1-1,5 luni, în funcţie de zona în care dorim epilarea.
Pe durata tratamentului de epilare şi între şedinţe, persoana în cauză nu prezintă deloc pilozitate, deoarece în momentul în care firele de păr încep să crească, a sosit deja momentul pentru următoarea şedinţă.
Este obligatoriu ca firul de păr să nu fi fost smuls (cu ceară, pensetă, etc.) timp de trei săptămâni înainte de epilarea cu laser, deoarece dacă nu există fir de păr în interiorul foliculului pilos, acesta nu va putea absorbi energia laserului. Folosirea lamei de ras şi a cremelor epilatorii este permisă înainte de epilarea cu laser şi în general nu constituie o problemă. Dimpotrivă, cu cât firul de păr este mai scurt pe durata procedurii de epilare cu laser, cu atât rezultatele obţinute vor fi mai bune.
EPILAREA CU LASER ŞI REZULTATELE ACESTEIA
Numărul de şedinţe necesare pentru obţinerea unui rezultat permanent este foarte diferit de la o persoană la alta, precum şi în cazul aceleiaşi persoane în zone diferite ale corpului. Durata acestei proceduri este extrem de greu de preconizat.
Eficacitatea epilării cu laser depinde de mulţi factori, dintre care unii nu sunt măsurabili. Aceşti factori sunt, după cum am mai menţionat:
- culoarea firului de păr,
- culoarea pielii,
- grosimea firului de păr (firele subţiri nu răspund bine la tratament),
- profunzimea firului de păr,
- nivelul de hormoni din sânge,
- sensibilitatea la hormoni a firului de păr,
- calitatea aparatului laser,
- modul de operare a aparatului
- altele.
Pentru obţinerea celui mai bun rezultat în cel mai scurt timp posibil, beneficiarul procedurii, femeie sau bărbat, trebuie să încerce să păstreze culoarea pielii cât mai albă cu putinţă. Mai ales vara, trebuie să aibă grijă să nu se expună la soare fără protecţie solară şi să nu se bronzeze foarte tare. În caz contrar, procedurile vor trebui întrerupte pe durata anotimpului estival.
De calitatea aparatului laser şi de modul de operare depinde şi siguranţa întregii proceduri. Nu toate laserele sunt la fel de eficace şi nici toate nu sunt la fel de sigure. De aceea persoana căreia vă adresaţi pentru această procedură trebuie să fie specialist în domeniu şi să deţină un aparat cu o tehnologie bună.
Cele mai bune aparate pentru epilarea cu laser sunt considerate aparatele medicale de categoria 4, care se comercializează numai către medici. Aceste aparate sunt cele mai sigure şi cu eficacitatea cea mai mare.
În ultimii ani, calitatea acestor aparate a fost continuu îmbunătăţită şi cu siguranţă sunt mult mai bune decât erau în urmă cu câţiva ani.
LASER şi IPL (Epilarea cu lumină pulsată)
Epilarea cu laser este de multe ori confundată cu epilarea prin aşa zisa lumină pulsată (IPL) (metodă denumită adesea fotoliză). Aparatele cu tehnologie IPL (cu lumină pulsată - fotoliză) se bazează pe aceleaşi principii generale ca si laserul, numai că diferă prin modul de construcţie. Acest lucru are o importanţă directă asupra energiei pe care o produc, care nu este atât de selectivă ca aceea a laserului. Persoanele interesate de procedura epilării cu laser nu trebuie niciodată să generalizeze şi să spună că: «toate aparatele sunt la fel» sau «numai tipul de aparat contează» sau «acelaşi aparat, acelaşi rezultat, nu contează cine îl mânuieşte» sau «peste tot procedura se face la fel ».
CANDIDATUL POTRIVIT PENTRU EPILAREA CU LASER ŞI SIGURANŢA PROCEDURII
Un motiv în plus pentru care persoanele interesate trebuie să se adreseze unui specialist este acela că nu toate tipurile de pilozitate pot fi supuse epilării cu laser. Este nevoie de atenţie specială în alegerea metodei potrivite. În cazul în care persoana responsabilă nu ştie să facă alegerea potrivită, se poate ca în loc de scăderea pilozităţii să avem chiar un rezultat contrar, de creştere.
Laserul pentru epilare este complet inofensiv pentru organism, deoarece lungimea de undă pe care o produce este cea a luminii vizibile. După cum se ştie, lumina vizibilă şi razele infraroşii nu prezintă un risc cancerigen si sunt complet sigure. Risc cancerigen prezintă radiaţiile ultraviolete, razele X, Gamma şi celelalte. Nu există nici un laser de epilare cu aceste lungimi de undă.
De asemenea, trebuie să menţionăm că nici o regiune a corpului nu prezintă risc în ce priveşte aplicarea procedurii de epilare cu laser şi acest lucru este valabil şi pentru zonele în care există ganglioni. Prin urmare, se poate face epilare cu laser pe orice zonă a corpului. Singura zonă a corpului care trebuie ferită de contactul cu acţiunea laserului este zona ochilor.
În condiţiile menţionate, epilarea cu laser este un procedeu sigur, eficient şi uşor şi din acest motiv din ce în ce mai multe persoane se declară mulţumite de rezultate şi din ce în ce mai multe persoane, femei şi bărbaţi, o adoptă ca metodă principală pentru reducerea permanentă a pilozităţii lor corporale. .