blog_logo
gnoriste_logo
call_logo

LIPOASPIRAŢIA



CÂND FACEM LIPOASPIRAŢIE


Lipoaspiraţia constituie poate, la nivel global, ce mai solicitată intervenţie de chirurgie estetică. Procedura este concepută pentru eliminarea grăsimii locale, adică pentru finisarea unei anumite suprafeţe. Este recomandată persoanelor mulţumite de greutatea loc corporală, dar care au în unele zone de pe corp depozite locale de grăsime, care nu dispar cu dietă, gimnastică etc.

Multe persoane cred în mod eronat că lipoaspiraţia este o formă rapidă de slăbire. Cei care văd această intervenţie ca pe o metodă de a slăbi nu vor fi niciodată mulţumiţi de rezultat, deoarece chiar dacă elimină o cantitate de grăsime la nivel localizat, în linii mari greutatea lor corporală rămâne aceeaşi. De altfel, lipoaspiraţia nu se poate aplica pe toată suprafaţa corpului, deoarece o asemenea amploare depăşeşte limitele metodei.

Lipoaspiraţia a cunoscut o mare dezvoltare în ultimii ani graţie tehnologiei şi în prezent se aplică tehnici noi, cum ar fi lipoliza cu laser, liposucţia asistată cu energie laser (PAL),  lipoaspiraţia cu ultrasunete.

ZONE DE APLICARE A LIPOASPIRAŢIEI

Zonele aşa numite clasice în care se găsesc de obicei depozitele de grăsime sunt următoarele:
•    Partea exterioară a coapselor (aripioare),
•    Partea interioară a coapselor (între picioare),
•    Partea anterioară a coapselor,
•    Zona interioară a genunchiului,
•    Abdomenul anterior,
•    Abdomenul lateral (love handles – „mânerele dragostei”),
•    fese,
•    gambe,
•    braţe,
•    obraji,
•    gât (bărbie dublă),
•    ginecomastie (acumulare de grăsime în zona sânilor la bărbaţi).

Procedura se poate efectua pe mai multe zone simultan, în timpul aceleiaşi intervenţii. Câte zone pot fi abordate simultan, depinde de anumiţi factori, cum ar fi întinderea zonelor respective şi starea fizică a pacientului.





CUM SE FACE LIPOASPIRAŢIA

Înainte de a începe procedura, chirurgul plastician delimitează zona din care va exciza grăsimea cu ajutorul unui marker special. În această fază poate avea loc o ultimă discuţie de reamintire a tuturor detaliilor înainte de lipoaspiraţie. După aceea, se face dezinfectarea zonei şi injectarea soluţiei saline. Această soluţie salină este alcătuită din ser fiziologic amestecat cu adrenalina şi anestezic local. Această substanţă este injectată în toată zona în care se va face lipoaspiraţia.  

În continuare, chirurgul plastician îndepărtează grăsimea cu ajutorul unei canule, introdusă printr-un mic orificiu. Acest orificiu are o dimensiune mai mică de un centimetru, lăsând o cicatrice foarte mică într-o zonă în care nu este uşor de observat. Canula pentru lipoaspiraţie este de fapt un tub extrem de subţire, care are în vârf mici orificii prin care se  recoltează ţesutul adipos. Acesta este apoi adunat în aparatul de lipoaspiraţie, conectat la canulă printr-un tub. 

Dacă medicul aplică lipoliza cu laser, înainte de lipoaspiraţie se realizează topirea grăsimii prin această metodă. Metoda constă în introducerea în ţesutul adipos a unei fibre optice, care transferă în locaţia respectivă toată energia aparatului laser prin care se topeşte grăsimea. După aceea se efectuează recoltarea grăsimii prin metoda clasică sau PAL.  A se vedea mai jos informaţii mai detaliate despre lipoliza cu laser. 




Liposucţia asistată cu energie laser (PAL) este de fapt o metodă care se bazează pe un aparat a cărui canulă este controlată automat. Produce aproximativ 5.000 impulsuri pe minut, astfel încât grăsimea este dizolvată şi se absoarbe mult mai repede. Acest lucru are avantaje mari în ceea ce priveşte calitatea rezultatului final. A se vedea mai jos informaţii mai detaliate despre metoda automată de liposucţie (PAL).

Pe durata procedurii nu se resimte durere şi, cu tratamentul analgezic corect, nu se va resimţi durere nici postoperatoriu.

În funcţie de dorinţele pacientului şi de dimensiunile zonei în care se va face lipoaspiraţia, se poate induce anestezie locală, anestezie locală cu sedare, anestezie epidurală sau anestezie generală. Este foarte important ca persoanele care urmează această procedură să nu sufere de probleme grave de sănătate şi, în general, orice afecţiune de care suferă să fie stabilizată. Lipoaspiraţia este o procedură complet sigură, dacă se efectuează la persoane sănătoase şi într-un spaţiu dotat corespunzător.    




POSTOPERATORIU

După ce a încheiat procedura de extragere a grăsimii, pe rând, din fiecare dintre zonele propuse, medicul amplasează un corset care joacă acelaşi rol ca ghipsul, adică stabilizează ţesuturile în poziţie ca să se poată prinde în noua lor locaţie. Acest corset trebuie purtat de pacient 24 de ore din 24 timp de aproximativ o lună.
După lipoaspiraţie, pacientul va rămâne în clinică timp de câteva ore sau chiar o zi. Când va pleca acasă, va avea încă edeme (umflături) în zona în care s-a făcut lipoaspiraţia şi posibil şi echimoze (vânătăi).

Durerea postoperatorie este resimţită diferit de la un caz la altul, depinzând de asemenea şi de întinderea zonei pe care s-a efectuat procedura. De regulă, în zilele următoare nu se resimte o durere deosebită, ci mai degrabă senzaţia pe care o are cineva care nu a mai făcut de mult timp sport şi care se apucă de antrenament intensiv dintr-o dată, adică un fel de febră musculară.

Dacă zona de aplicare a procedurii de lipoaspiraţie este mică, atunci pacientul sau pacienta se poate reîntoarce la locul de muncă chiar de a doua zi. În cazul unei zone mai extinse, este nevoie de o recuperare de mai multe zile înainte de revenirea la activităţile cotidiene. Activităţile sportive sunt permise de regulă la o lună după lipoaspiraţie.

Cu câteva zile înainte, dar şi câteva zile după intervenţia de lipoaspiraţie, se recomandă evitarea consumului de aspirină şi alcool. De asemenea, femeile trebuie să aibă în vedere că este recomandabil ca procedura să nu aibă loc în zilele de ciclu menstrual sau cu câteva zile înainte. 

Primele rezultate sunt deja vizibile la o lună după lipoaspiraţie şi corpul ia deja o formă mult mai frumoasă. Efectele sunt complete însă de abia după 6 luni.  Cu toate acestea, după prima lună persoana în cauză poate deja să meargă la plajă fără să prezinte semne vizibile  şi chiar şi în această fază postoperatorie forma corpului va fi mult mai armonioasă decât era înainte.

O condiţie esenţială pentru reuşita procedurii de lipoaspiraţie este ca pielea să aibă o oarecare elasticitate. Un grad mic de laxitate nu strică. În cazul unei laxităţi tegumentare foarte mari însă, este bine să se evite aplicarea acestei proceduri. Noile metode, cum ar fi lipoliza cu laser şi metoda de liposucţie asistată cu energie laser (PAL), pot crea o anumită contracţie şi pot duce la evitarea unei posibile laxităţi tegumentare.  




Grăsimea care se extrage poate de multe ori să fie folosită în alte scopuri. Această procedură este cunoscută sub numele de liposculptură. Regiunile în care poate fi folosită grăsimea sunt fesele, faţa sau sânii. În general, în orice zonă de pe corp se poate injecta grăsime, dacă acest lucru este considerat necesar.

Efectele lipoaspiraţiei sunt permanente, cu alte cuvinte dacă persoana îşi păstrează greutatea corporală, în zonele respective nu se va mai reacumula grăsime. Posibilitatea unei sarcini pe viitor nu va crea probleme.  

LIPOLIZA CU LASER 

Ce este lipoliza cu laser
Lipoliza cu laser (cunoscută şi sub numele de liposucţie cu laser, lipoliza laser sau cu denumirile comerciale SlimLipo, SmartLipo, etc.) este o metodă de îndepărtare a depozitelor localizate de grăsime,  care topeşte ţesutul adipos local cu laser şi îl elimină prin lipoaspiraţie. Procedura este efectuată cu ajutorul unui aparat laser specializat care emite energie în condiţii şi cu proprietăţi specifice.





Cum se face Liposucţia cu Laser 
Energia laserului este absorbită numai de grăsimi, lăsând intacte celelalte ţesuturi. Transferul de energie in ţesutul adipos se face printr-o fibră optică, care se introduce sub piele printr-o incizie foarte mică. Se obţine astfel topirea grăsimii. După ce grăsimea s-a topit, putem alege să lăsăm organismul să o absoarbă singur sau să o aspirăm noi prin metoda liposucţiei clasice sau a liposucţiei asistate cu energie laser (Power Assisted Liposuction – PAL).
 
Avantajele Lipolizei cu Laser  

Avantajele lipolizei cu laser sunt următoarele:
1.    Mai puţine echimoze, umflături, edeme şi, prin urmare, un timp de recuperare mai scurt.
2.    Un rezultat estetic mai bun. Având în vedere că topirea grăsimii este mai omogenă, suprafaţa pielii în zona în care s-a făcut liposucţia este mai netedă.
3.    Contracţia pielii. Datorită căldurii pe care o emană, laserul produce un anumit grad de contracţie a pielii.

Acest lucru este benefic pentru evitarea relaxării pielii. După cum se ştie, laxitatea tegumentară după liposucţie este una dintre problemele acestei metode. Lipoliza cu laser vine să rezolve această chestiune, producând un anumit grad de contracţie a pielii, suficient pentru a evita o relaxare şi mai mare.  
 



Ce trebuie să avem în vedere la Lipoliza cu Laser
  

Trebuie să înţelegem că laserele pentru lipoliză nu sunt toate la fel şi caracteristicile lor tehnice determină cât de eficient este fiecare. Deosebirile între aceste aparate sunt foarte mari şi, prin urmare, şi nivelul lor de eficacitate este foarte diferit.

În prezent Slim Lipo este cel mai puternic laser pentru lipoliză şi cu tehnologia cea mai avansată de pe piaţa mondială.

LIPOSUCŢIE ASISTATĂ CU ENERGIE LASER - PAL

Liposucţia asistată cu energie laser (PAL) este o metodă de îndepărtare a depozitelor localizate de grăsime, ca şi lipoaspiraţia clasică. În esenţă, se bazează pe aceleaşi principii ca şi lipoaspiraţia clasică, adică recoltarea de grăsime prin intermediul unei canule introduse sub piele, în ţesutul adipos. 

DIFERENŢA DINTRE LIPOASPIRAŢIA CLASICĂ ŞI LIPOSUCŢIA ASISTATĂ CU ENERGIE LASER 
 
Diferenţa dintre cele două metode se regăseşte în faptul că la liposucţia PAL canula este controlată automat, adică se mişcă singură, producând aproximativ 5000 de impulsuri pe minut. Acest lucru îi conferă avantajul vitezei, adică grăsimea este absorbită mult mai repede. Viteza este un avantaj important, pentru că ne dă posibilitatea de a utiliza o canulă extrem de subţire.  

AVANTAJELE LIPOSUCŢIEI ASISTATE CU ENERGIE LASER  
 
Canulele foarte subţiri au avantaje deosebite, după cum urmează:|

1.    Extragerea grăsimii este mai omogenă şi, prin urmare, suprafaţa pielii în zona în care s-a făcut liposucţia este mai netedă (fără „valuri”).
2.    Orificiile făcute pentru introducerea canulei sunt mult mai mici ca de obicei, deci şi semnele  vor fi  sunt extrem de subtile.
3.    Ni se oferă astfel posibilitatea de a efectua şi  lipoaspiraţie superficială. Lipoaspiraţia superficială produce un anumit grad de contracţie a pielii,  cu alte cuvinte ajută la împiedicarea apariţiei laxităţii tegumentare pe de o parte şi, pe de altă parte, la corectarea celulitei.  
4.    Au un sistem de filtrare, care ajută la o mai bună dispersare a substanţei. Acest lucru are un efect benefic asupra reducerii durerii, precum şi a prevenirii echimozelor (vânătăilor). De aceea, şi recuperarea va fi mai bună.

Combinarea Lipolizei cu Laser cu Liposucţia PAL  
Combinarea celor două metode sporeşte efectele amândurora. Asocierea acestor două metode moderne de lipoaspiraţie duce la însumarea avantajelor amândurora. Prin urmare, efectele lor benefice sunt cumulative.